În acest moment, toată lumea vorbește despre spiritualitate și vindecare.

Folosim cristale, ne conectăm la îngeri, facem yoga și afirmații, ne agățăm de “maeștri” și terapeuți și credem că ne vindecăm.

Oare despre asta să fie vorba?



De fapt, ne dăm puterea, curățăm ce e la suprafață și credem că asta înseamnă spiritualitate. Apoi, nu înțelegem de ce reapar rani și situații pe care le credeam vindecate.

Pentru că doar am crezut că le-am rezolvat. Atât timp cât apelăm la exterior, nu ajungem cu adevărat la noi.

Credem că ne înțelegem emoțiile, că vindecăm traumele, dar, în realitate, doar le acoperim. Pentru că nu ne întoarcem atenția către corp. Toate acestea sunt stocate în corp și el mereu va reacționa, pentru că informația încă e acolo.

Corpul este cel care ne controlează. Lucrul cu el e primul pas din proces.

Nu o spun dintr-o zonă de judecată, pentru că și eu am fost acolo. Și, când credeam că am viața perfectă, că sunt pe drumul meu, Universul mi-a arătat că eram într-un mare ego spiritual.

Nu, nu eram nici vindecată, nici în energie feminină. Și a fost nevoie să mă predau complet întunericului din mine și să cobor în “iad” pentru a înțelege cu adevărat ce sunt.

M-am trezit brusc și, când m-am privit în oglindă, eram fetița mea interioară. Pentru că nu ne conectăm la ea, ci intrăm în ea când ne predăm complet. Când spunem că ne conectăm la ea, ne separăm de ea și asta produce o prăpastie și mai mare în noi.

Auzim peste tot că e necesar să lucrăm cu umbra noastră, dar nimeni nu înțelege exact la ce se referă asta. Sunt doar concepte pe care le preluăm de la terapeuți, dar nimeni nu oferă soluții concrete.

E foarte important să ne împuternicim și să înțelegem că noi am creat tot ce ni se întâmplă. De aici, lucrurile încep să se schimbe.

În curând, voi lansa un program despre procesul meu și voi vorbi clar despre toate aceste concepte, pentru ca tu să nu mai ai nevoie să te agăți de nimeni și nimic din exterior.

Puterea e la tine! Ai nevoie doar să te conectezi la tine!

Cu iubire și inspirație divină!